Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni (CMC) va organiza la Wonderland Resort, Cluj-Napoca, conferința intitulată “Conflictul din Ucraina și implicațiile acestuia pentru Romania”. Invitatul special al evenimentului este conf. univ. dr. Armand Goșu. Istoric reputat, dascăl de prestigiu al Universității din București, spirit polemic, cu opinii ferm conturate și bine argumentate, profesorul Goșu este specialistul român cel mai calificat și consacrat în trecutul și prezentul lumii ruso-sovietice.
Conferința profesorului Goșu face parte din seria de evenimente cultural-memoriale ”Povestirile Trecutului din Prezent”. Evenimentul va avea loc joi, 19 octombrie, de la ora 18:30.
De asemenea, în 20 octombrie a.c. CMC va organiza dezbaterea Grupul “Teodor Sușman” – 75 de la constituire, în orașul Huedin, iar a doua zi va avea loc evenimentul intitulat “Drumeție cu Poveste – pe urmele luptătorilor anticomuniști din Apuseni”.
„De mai mulți ani, poate de decenii, împotriva istoriei, ca parte fundamentală a timpului omenirii, sunt aruncate cuvinte de ocară, de dispreț. Din ignoranța sau rea credință, trecutul este redus la stadiul inutilității împovărătoare. Or, încercarea de cunoaștere a trecutului, dincolo de a fi o interesantă experiență cultural-estetică, poate îndeplini un rol esențialmente pragmatic: de refondare a premiselor prezentului și a viitorului.
Ca atare, «Povestirile Trecutului din Prezent» constituie o intenție de a vorbi și dezbate, în termeni simpli și agreabili, despre fapte ale istoriei și despre felul în care ele au participat sau participă la facerea prezentului”, au transmis organizatorii.
VEZI ȘI:
FADERE către Zelenski: „Românii din Cernăuți și Odesa au dreptul de a-și studia limba maternă“
Viorel Băltărețu: Se conturează tot mai clar alianța democratică a Opoziției de dreapta
Festivalul Dumitru Fărcaș celebrează arta instrumentelor de suflat tradiționale românești
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: