“U” Cluj – Rapid București, derby pe Cluj Arena – ce au declarat Ioan Ovidiu Sabău și Romario Pires?

0

Fotbaliștii Universității Cluj vor întâlni vineri, 27 ianuarie, pe teren propriu, formația Rapid București, în cea de-a opta etapă din returul sezonului regulat al Superligii. În urma succesului cu FC Voluntari, care a marcat și primul meci oficial după revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică a echipei, “studenții” au urcat două poziții în clasament, însă au fost depășiți de Chindia Târgoviște, care a remizat cu FC Argeș, respectiv de FC Botoșani, care s-a impus surprinzător împotriva Universității Craiova. Astfel, la momentul actual, ardelenii se află pe poziția a 14-a, cu 22 de puncte acumulate în tot atâtea partide disputate.

Ioan Ovidiu Sabău și jucătorul Romario Pires, care a revenit în lotul clujenilor după ce a fost dat afară de fostul antrenor, Eugen Neagoe, și căruia i-a fost retrasă banderola de căpitan, au prefațat, în cadrul unei conferințe de presă, duelul cu formația giuleșteană și au vorbit despre cum reușesc să mențină atitudinea pozitivă a echipei, atât la antrenamente, cât și în timpul jocurilor oficiale. Declarațiile acestora pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Pires: “Sunt motivat pentru echipă, nu vreau să mă răzbun pe nimeni”

“Eu mereu spun că ce a fost, a fost. Trebuie să învățăm să mergem înainte, nu mai vreau să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat. Suntem pe un nou drum, iar eu sunt mai motivat ca niciodată. […] Nu am niciun răspuns să dau la nimeni, trebuie să mă pregătesc foarte bine, să joc foarte bine, să ajut echipa cum pot și să adunăm puncte. Asta contează, nu vreau să mă răzbun pe nimeni. Sunt un jucător profesionist, știu ce se poate întâmpla și sunt aici doar să ajut echipa”,  a declarat Romario Pires.

Confruntarea dintre “U” Cluj și Rapid București va începe la ora 20:00, iar fanii interesați să vină pe Cluj Arena își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

VEZI ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău, după succesul cu FC Voluntari: “Încă suntem departe de ceea ce trebuie să arătăm”

Debut cu dreptul pentru Ioan Ovidiu Sabău – “U” Cluj începe anul cu o victorie în fața fanilor

Ioan Ovidiu Sabău, primul meci oficial după revenirea la “U” Cluj: “Cea mai mare presiune este pe mine”