Mihai Silvășan, înaintea ultimului duel din EuroCup în BT Arena: “Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare”

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca vor întâlni miercuri, 22 martie, pe teren propriu, formația ucraineană BC Prometey, în penultima etapă a fazei grupelor din EuroCup. Deși, după înfrângerea suferită pe terenul spaniolilor de la Joventut Badalona, campioana României a fost eliminată matematic din cărțile calificării în playoff, fanii clujeni au ocazia să vadă, pentru ultima dată în actuala stagiune, un joc al echipei favorite în cea de-a doua competiție valorică de pe bătrânul continent, de data aceasta împotriva liderului din grupa A.

Cu un bilanț format din cinci victorii și 11 eșecuri, “studenții” au ratat șansa de a accede în fazele eliminatorii din EuroCup, însă, deoarece este primul sezon în care participă în această competiție, victoriile înregistrate împotriva unor nume puternice precum Cedevita Ljubljana, Frutti Extra Bursaspor, Germani Brescia, respectiv Joventut Badalona, le oferă speranțe că pot reprezenta, în edițiile viitoare, o reală amenințare pentru restul echipelor participante.

Pe de altă parte, după eșecul suferit pe terenul celor de la CSM CSU Oradea, clujenii vor să le ofere propriilor suporteri un nou motiv de bucurie, chiar dacă miza victoriei este valabilă doar în cazul ucrainenilor. BC Prometey este lider în clasamentul grupei A și se va lupta pentru a se menține pe această poziție, astfel încât să poată întâlni un adversar mai accesibil în prima rundă a playoff-ului. Iată situația completă în clasamentul celor două grupe:

Silvășan: “Prometey nu a mai pierdut dinaintea meciului cu noi din tur”

Deși subiectul principal al conferinței premergătoare duelului din BT Arena a fost reprezentat de scandalul în care este implicat baschetbalistul Karel Guzman, antrenorul campioanei României, Mihai Silvășan, și căpitanul Patrick Richard au prefațat meciul cu BC Prometey și au explicat care este atitudinea echipei înaintea acestei confruntări.

“Așteptăm cu nerăbdare acest meci. Ne dorim să facem un joc bun și să câștigăm. Prometey nu a mai pierdut în EuroCup dinaintea întâlnirii cu noi din tur. Statisticile lor din punct de vedere ofensiv arată foarte bine, au cea mai mare medie de puncte marcate în EuroCup. […] Va trebui să stopăm aceste lucruri și să oprim recuperările lor ofensive. Atunci ne vom da șanse să sperăm la o victorie. Ne dorim să evoluăm bine în ultimul meci acasă din EuroCup și îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare”, a declarat Mihai Silvășan.

Richard: “Obiectivul nostru este să câștigăm, le datorăm asta fanilor”

“Toate partidele au fost dificile, iar Prometey se luptă să încheie pe primul loc. Cu siguranță, ultima dată când ne-am întâlnit nu am dat tot ce aveam mai bun. Obiectivul nostru este să câștigăm, mai ales că jucăm acasă. Va fi ultimul meci european al sezonului pe teren propriu și le datorăm fanilor o victorie. Ei au călătorit și au fost în permanență lângă noi, la prima noastră aventură în EuroCup. Vrem să câștigăm pentru ei”, a declarat Parick Richard.

Toate declarațiile făcute de antrenorul Mihai Silvășan și de căpitanul Patrick Richard pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Confruntarea dintre U-BT Cluj-Napoca și BC Prometey va începe la ora 19:30, iar fanii interesați să vadă jocul din tribunele Sălii Polivalente își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, acesta va putea fi urmărit, în direct și în exclusivitate, pe Prima Sport 2.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Mihai Silvășan, despre situația lui Guzman: “Va fi sancționat drastic financiar, dar suntem 100% alături de el”

VIDEO Momentul în care jucătorul U-BT, Karel Guzman, intră cu o rangă de fier în Sala Polivalentă din Oradea

CSM Oradea – U-BT Cluj-Napoca, derby-ul care va decide liderul în faza TOP 10 din Liga Națională

banner