Grupul statuar “Școala Ardeleană”, amplasat în fața sediului principal al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, va fi repus, în urma lucrărilor de modernizare, pe un soclu similar celui original, cu toate că, inițial, proiectul prevedea înlocuirea acestuia cu o nouă formă propusă de arhitecții care au câștigat concursul de soluții. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care, în urma nemulțumirilor exprimate de societatea civilă, a solicitat proiectarea noului soclu în conformitate cu cel original.
“Cer proiectantului din cadrul acestui concurs de soluții, precum și Comisiei de Monumente, să respecte simbolistica, tradiția și valoarea istorică a monumentelor de for public din Cluj-Napoca, indiferent de semnificația lor culturală, etnică, religioasă sau politică. […] Solicit tuturor celor implicați în acte de proiectare și avizare a lucrărilor de for public să respecte dimensiunea multiculturală a orașului nostru și să contribuie, prin deciziile lor, la promovarea valorilor care susțin unitatea și nu dezbinarea în comunitatea noastră”, este precizat în postarea publicată pe pagina personală de Facebook a primarului Emil Boc.
Bustul original al lui Emil Racoviță va fi reamplasat în zona liceului
De asemenea, primarul Emil Boc a solicitat și reamplasarea bustului lui Emil Racoviță în zona liceului cu același nume, până la realizarea unei noi statui a marelui savant. După realizarea acesteia, bustul original al lui Emil Racoviță va fi mutat in interiorul liceului.
Mai multe informații despre propunerea inițială a arhitecților și despre reacția societății civile la aflarea acesteia pot fi găsite AICI.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Concurs de proiecte pentru sustenabilitate urbană, organizat de Ambasada Franței
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: