Universitatea Cluj a anunțat prima repriză din Liga Zimbrilor ca fiind excelentă, în fața mai bine cotatei Steaua București. Meciul disputat duminică seara în Sala Sporturilor „Horia Demian” a început cum nu se poate mai bine pentru jucătorii antrenați de Octavian Hârțoagă și Ionuț Ramba. Echipa a dominat prima repriză, în care au avut de câteva ori un avantaj de 6 goluri.
Din păcate, fața meciului s-a schimbat în cea de-a doua parte a sa, unde forța superioară a „militarilor” a făcut diferența. Tabela de marcaj s-a modificat constant în favoarea acestora, oaspeții impunându-se în final cu 35-28 (14-16).
În ciuda înfrângerii, ”U” a dovedit că poate practica un joc de calitate, ceea ce dă speranțe pentru prestații similare în partidele viitoare în care, cu mai multă consistență, vor apărea și victoriile. De altfel, la finalul partidei, antrenorul-jucător Ionuț Ramba a declarat pentru Universitatea Cluj: „A fost o primă repriză frumoasă, plină de încredere, curaj și emoții. Am crezut că vom câștiga meciul după cum au decurs primele 20 de minute. Din păcate n-am reușit să menținem ritmul până la final. La rândul lor, oaspeții nu au făcut un meci extraordinar dar au speculat foarte bine momentele în care noi n-am mai avut randament nici în apărare nici în atac. Până la urmă am câștigat o repriză cu Steaua și asta ne dă curaj pentru meciurile următoare: cu răbdare și muncă sunt sigur că ne vom bucura și de victorii!”
Ce jucători au marcat?

Golurile formației noastre au fost reușite de: Călin Hossu 9, Ionuț Ramba 5, David Kereki 3, Sergiu Makaria, Shahoo Nosrati, Cătălin Ghivil și Didi Hirimiuc câte 2 și respectiv Bogdan Paul, Alexandru Coman și Mark Adoreanu câte un gol iar poarta a fost apărată de Răzvan Szopka, Sebastian Baciu și Vlad Coman.
În runda următoare, ”U” va primi duminică, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, vizita formației CSU din Suceava.
VEZI ȘI:
FC Universitatea Cluj mizează pe a cincea victorie consecutivă în duelurile cu FC Hermannstadt
CFR Cluj a anunțat despărțirea de un jucător cu care a semnat în iulie
„U” Cluj: Negocierile pentru revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău au durat doar zece minute
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: